Toate echipele de la CS Phoenix sunt calificate la turneul semifinal

De
In Diverse

Deşi se află la prima participare în campionatele oficiale organizate de Federaţia Română de Handbal toate echipele de junioare ale clubului CS Phoenix Baia Mare s-au calificat de pe locul întâi în turneul semifinal.

Este o performanţă excelentă pentru acest club înfiinţat în 2015, CS Phoenix fiind singura grupare din handbalul juvenil feminin maramureşean prezent cu 4 echipe în această fază a competiţiilor.

Echipa de junioare II este antrenată de Sorin Rădulescu, cea de junioare III este pregătită de Magdalena Kovacs, junioarele IV sunt conduse de pe banca tehnică de prof. Ana Nicoară, iar cele mai mici dintre junioare, care formează echipa de minihandbal, provin din grupele antrenate de Dumitru Sechel şi Horia Crişan.

Merită evidenţiat faptul că echipele de junioare III, junioare IV şi minihandbal sunt neînvinse în acest sezon competiţional, iar junioarele II au pierdut doar în faţa echipei CS Marta.

Sperăm ca echipele de la CS Phoenix să confirme evoluţiile foarte bune de până acum şi în luna mai, când sunt organizate turneele semifinale, pentru a obţine calificarea în turneele finale ale campionatelor naţionale.

Bravo CS Phoenix !
Felicitări fetelor şi antrenorilor !
Mult succes la turneele semifinale !

Distribuie

Facebooktwittergoogle_pluspinterestlinkedin